Ce vrea Dumnezeu de la noi

Matei 25:31-46; Luca 10:25-37; Osea 6:6; 1 Tesaloniceni 4:3

Primul lucru pe care ar trebui sa il cunoasca un om interesat de o relatie cu Dumenzeu - si nu discut acum de ce ar fi cineva interesat de o astfel de relatie, este ce anume vrea El de la noi, oamenii. Confruntat de-a lungul timpului cu o multime de opinii bazate pe interpretari mai mult sau mai putin fondate, am stabilit ca problema este prea importanta pentru a-i lasa pe altii sa decida pentru mine.

Intr-o exprimare succinta ceea ce vrea Dumnezeu de la noi este sa ne schimbam natura si sa crestem spiritual. Pasajul din Matei ma convinge pe deplin ca ceea ce conteaza pentru El, atunci cand evalueaza un om, nu este catusi de putin apartenenta la o religie anume ci, mai degraba, "umanitatea" si naturaletea. Prin "umanitate" inteleg felul in care stim sa ne iubim aproapele, iar prin naturalete inteleg normalitatea si spontaneitatea cu care ne manifestam umanitatea (observabila in inconstienta comportamentului celor placuti lui Dumnezeu - "Cand Te-am vazut noi..."). Asadar, natura umana este evaluata de Dumnezeu atat cantitativ - prin prisma faptelor facute, cat si calitativ - prin prisma modului in care faptele sunt facute: natural, cu umilinta. Faptul ca Isus Hristos ia in mod personal comportamentul nostru fata de semenii nostri, identificandu-se cu destinatarii actiunilor noastre, sau daca vreti cu martorii naturii noastre umane, confirma faptul ca exista o legatura directa si intrinseca intre calitatea naturii noastre umane si relatia noastra cu Dumnezeu.

Pilda bunului samaritean este legata de raspunsul pe care Isus il da unui invatator al Legii la intrebarea "Ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?". Inca o data trebuie remarcat faptul ca raspunsul, dat tot de invatatorul Legii si acceptat de Isus ca fiind veridic ("Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti.") vizeaza calitatea naturii umane. In cuvinte simple, cei ce vor mosteni viata vesnica poseda o natura umana, placuta lui Dumnezeu, definita pe doua planuri: a) relatia omului cu Dumnezeu si b) relatia omului cu semenii sai. Felul in care cele doua planuri se intrepatrund este evident: nu poti avea o relatie corecta cu semenii tai, daca nu ai o relatie corecta cu Dumnezeu. Coroborand pasajul cu cel din Matei inferam urmatoarele concluzii: a) Dumnezeu judeca comportamentul nostru fata de El prin b) translatarea comportamentului nostru fata de aproapele nostru, de la acesta catre El ("nu lor ci Mie mi le-ati facut") deoarece c) comportamentul nostru fata de aproapele nostru depinde de relatia nostra cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte eu voi fi judecat pentru felul in care mi-am tratat aproapele, pentru ca modul in care mi-am tratat aproapele reprezinta felul in care Il inteleg eu pe Dumnezeu.

Cine este aproapele meu si care este modul corect de a relationa cu el? este o intrebare legitima pe care trebuie sa o punem, la fel cum a facut si invatatorul Legii. Raspunsul dat de Isus prin intermediul unei pilde este uimitor si socant in acelasi timp. O analiza atenta ne conduce la urmatoarele concluzii:
a) in ochii lui Isus, calitatile preotului si ale levitului nu au contat deloc. Religiozitatea nu are nicio importanta atat timp cat suntem orbi la ceea ce se intampla cu cei din jurul nostru; cunostintele teologice, apartenenta la un cult, respectarea principiilor religioase nu inseamna nimic in ochii Lui Dumnezeu, atat timp cat nu contribuie la formarea unui caracter placut Lui.

b) bunatatea, mila, dragostea pentru cei de langa noi sunt caracteristici esentiale ale naturii umane placute lui Dumnezeu, chiar si atunci cand nu sunt motivate de un suport religios riguros - subliniez "inconstienta", din punct de vedere religios, a samariteanului in antiteza cu invatatura teologica a preotului si levitului.

In termeni teologici, ceea ce vrea Dumnezeu de la noi este sfintirea noastra. Cuvantul "sfant" este definit gresit de cele mai multe ori (pus de-o parte, curatit, etc). Sfintenia reprezinta mult mai mult decat o curatenie interioara sau o punere deoparte pentru Dumnezeu. Un studiu atent al notiunii de sfintenie ne arata ca ea (sfintenia) este o caracteristica a Lui Dumnezeu; este ceva ce il caracterizeaza pe Dumnezeu. In vechiul testament, un lucru (un loc sau o zi) devenea sfant, in masura in care prezenta lui Dumnezeu "invada" la propriu definitia acelui lucru in constiinta umana si il transforma din ceva banal in ceva sacru, legat de Dumnezeu ("scoateti papucii pentru ca pamantul pe care calci este sfant"). Astfel putem spune ca orice lucru atins de Dumnezeu devine sfant, iar procesul prin care acesta se transforma din banal, obisnuit in sfant poarta denumirea de sfintire. Sensul se pastreaza si in cazul omului. Sfintirea umana este procesul prin care natura umana este redefinita de Dumnezeu impregnandu-se de Natura Sa. Cu alte cuvinte, noi devenim sfinti prin faptul ca suntem nascuti din Dumnezeu (nasterea din nou), iar natura Lui dumnezeiasca ia chip in noi prin Duhul Sfant (procesul de sfintire), modeland un caracter asemanator caracterului Sau. Noi devenim sfinti nu prin noi insine, ci prin incorporarea semintei dumnezeiesti in umanitatea noastra. Un om nascut din nou poarta in el ADN-ul (pecetea) lui Dumnezeu cu toate proprietatile lui, deci si sfintenia. Iar sfintenia devine o caracteristica a naturii noastre, in acelasi fel in care este o caracteristica a naturii Lui Dumnezeu.

Draga cititorule, tot ceea ce am scris mai sus este pentru mine. Am inteles de-a lungul timpului ca orice atitudine religioasa (apartenenta la o comunitate religioasa, adoptarea unei anumite teologii, studiu biblic, prezenta la biserica, statul in banca, predicatul, cantatul, etc) orice invatatura (teologica, filosofica, stiintifica), orice zbatere umana nu are nici un rost atat timp cat nu conduce la transformarea naturii mele umane, la sfintirea mea. Oswald Chambers spunea ca orice religie care ne face mai putin umani decat ar trebui este una falsa, si sunt intru totul de acord cu el. Esti stapanul vietii tale, si nu uita niciodata care sunt lucrurile importante in ochii Lui Dumnezeu. Iar daca vei vrea, fa din ele Obiectivul vietii tale.

Introducere

Am evitat destul de mult sa scriu un blog pe teme crestine, desi cei care ma cunosc indeaproape stiu ca nu evit niciodata o astfel de discutie. Sunt cativa ani de cand am inceput o calatorie, a carei destinatie este cunoasterea mea proprie, intr-un fel in care crestinismul penticostal - religia in care m-am nascut, nu a reusit niciodata sa o faca.

In nevoia unor raspunsuri am parasit "curtea" familiara si protectiva in care am crescut, aventurandu-ma in lumea de-afara, plin de curiozitate si teama deopotriva. Intrebari precum "Cine sunt?", "De ce exist?", "De ce exista ei?", "De ce eu sunt eu?", "De ce e lumea asa cum este?", "Ce e moartea?" m-au facut sa resping "determinismul" legalist la care a ajuns lumea crestina; frica transformarii intr-un angrenaj automatizat de 10 Legi mari si alte cateva sute, sau mii poate, mici (crestinul "de banca" al zilelor de adunare, individ fara creier sau inima cu un comportament profund somatico-reflexiv in fapte si cuvinte de sfintenie si smerenie neinteleasa) ma forta teribil sa plec. Si am plecat... in cautarea Adevarului.

Curajul sadit prin credinta ca "cel ce cauta, gaseste!" a alimentat curiozitatea si a biruit frica ce imi dadea tarcoale. M-am temut de exemplul Eclesiastului: sondarea frontierelor poate conduce la pierderea valorilor ce definesc echilibrul necesar vietii. Nimic nu "ucide" sufletul precum pseudo-stiinta ce alunga credinta si te transforma intr-un om "beyond salvage", ce tanjeste dupa credinta dar "stie", si doamne cat de mult rau face stiinta aceasta, ca nu are in ce crede. Extrema cealalta este tipologia omului invatat, plin de "intelepciune", un angrenaj sceptic si ateist automatizat prin 18 Legi de baza ale universului si alte sute, mii sau mai multe, de teorii si supozitii ("filosofii" zilelor moderne care explica ce legatura are fizica atomului sau chimia carbonului cu existenta umana, disecand spiritul uman precum o carcasa de porc si explicand destinul omenirii dupa aspectul organelor interne).

Astfel dar am evitat sa scriu un blog pe teme crestine pentru ca nu am putut separa rezultatele, de modul in care le-am obtinut. Adevarul poate sa nu insemne nimic pentru cei dezinteresati de El, pentru ca da, Adevarul ii gaseste doar pe acei care Il cauta. Am lasat, uneori, impresiile acestor cautari; ele nu sunt cautarile unui crestin, pentru care totul exista bine definit, dar din lipsa de rugaciune nu functioneaza cum trebuie, si nici ale unui ateu, pentru care nimic nu e prea bine definit ci e aleatoriu, o statistica directionata a intamplatorului. Sunt cautarile unui Om.

Sunt aproape 5 ani de atunci... si ma intorc cu pofta spre Biblie. Daca e ceva ce nu am pierdut niciodata in acest timp de cautari, este Dumnezeu. In urma cu o luna, in timpul unor meditatii am avut o "lupta" cu Dumnezeu. Pentru prima data am avut curajul sa ii spun: "Doamne, eu nu ma mai intorc acolo, nu pot sa fiu un astfel de crestin!". Am invatat atunci ca intr-o lupta cu Dumnezeu, desi pierzi, castigi intotdeauna; o lupta cu Dumnezeu e o lupta cu tine insuti din care tu intotdeauna iesi altfel. E o lupta dupa care tu esti altul si Dumenzeu e altul pentru tine.

Te avertizez asadar ca ceea ce vei citi aici nu sunt parerile unui crestin. Sunt parerile unui om. Un om in cautarea Adevarului.